Sus,
pe deal,
uitat de lume,
de-as muri
nici zarea muta
nici a pasarilor zarva
nu s-ar razleti anume.
Ca un fum,
ca o parere,
trec pe ulita saraca
si nu stiu
ce nume poarta
chipurile obosite
ale clipei efemere.
De s-ar rupe
ceru-n doua
si din el
de-ar curge stele,
tot as plange
in surdina
introspectiilor mele.
Cine,
cand
si pentru care
nestiuta asteptare
a taiat
in mine,
robul,
infinitului carare.
Dimineti
cu chiciuri grele,
sus pe deal,
uitat de lume.
Le-am pierdut
si rau imi pare
ca m-am despartit de ele.
Borangicul nemuririi
chipul tau
abia-l mai tese.
N-am stiut sa-ti fiu alaturi.
Iarta-ma,
maicuta draga,
eu mai stau aici o vreme,
incurcat in paradigme
si metafore alese.