Iar, din cer fulgii coboară, fiecare fulg o scară, ca și omul, de când lumea are propria povară. Unora, poate le pare că povara e prea mare, cad, se-ndreaptă de spinare, nu există variantă, trebuie să ai răbdare. Sau, să plângi curat în tine și să râzi pe dinafară, axiomele divine se vor înhăma senine să te poarte, într-o doară, la izvoarele iubirii care stau uitate-n Mine.
Mi-a placut foarte mult poezia aceasta si-am revenit la eaa de cateva ori (si nu numai la aceasta). M-am jucat si eu putin prin cuvintele tale si daca nu citesti si tu nu vad de ce le-am maai scris .Te pedepsesc sa le citesti deci :
Daca fiecare
fulg de nea
duce o scara,
ma-ntrebam cum as putea
sa leg scara mea cumva
de a unui fulg rebel
ce nu zboara spre pamant
ci isi ia avant spre stele.
Sa ma plimbe-n infinit,
sa privesc de-acolo lumea
si pe tine mai ales
dar si-n stele sa incerc
Sa descopar nemurirea !
Trebuia sa fiu mai atenta. A ramas un „a” in plus la „ea” si tot un „a” in plus la „mai scris”
Am constatat ca nu puteam interveni in comentariu si sa corectez asa ca am mai scris putin aici.
Numai de bine !
C.