Parintii mei
la inceput frumosi
puternici
neinfricati
mai apoi
obositi
incurcati in itele vietii
imputinati la trup
nu-mi amintesc ce forma aveau ridurile lor
pentru ca au murit tineri
si odata cu ei a murit lumea
pe care
au inaltat-o cu mainile lor
chiuind
bocind
lovind cu asprimea palmelor
in bolta inchipuirilor lui Dumnezeu
strivind cu pasii lor batatoriti
timpul care isi uitase rostul
fugind din calea apelor dezlantuite
de ploile de altadata
ploi zdravene
dar curate
in urma carora ciupercile rasareau
si fluturii se zbenguiau
ca niste copii
pentru care sanii mamelor lor
erau inceputul
si sfarsitul universului.
Draga Dorine,
Nu pot sa ma abtin, si-ti scriu, asa cum ma pricep, pentru ca am fost notat slab la limba romana. Iti inteleg amarul suferintei in urma pierderii celor dragi si apropiati de sufletul tau si existenta ta. Stiu ca durerea ta este fara de margini in timp si spatiu pentru ca si eu am trcut si trec prin cele.Dar eu ma amagesc cu ideea ca si aceste momente, salasuiesc in minte pana la uitare ( activitatea din hipocamp a creierului devine nula). Poate ca nu este bine sa-ti spun, dar marturisesc sincer ca l-am cunoscut pe fratele tau, l- am intalnit de doua ori ,parca aievea il vad intreg dar mai ales chipul. ……… Iarta- ma nu pot sa mai scriu… pe alta data. Oare ce este viata dupa?
Sa ai parte de multa liniste!
Emil.
P.S.
O floare, un soare,
Fosnet de seara, de primavara.
Emil, plagiatorul poetului B.D.
Draga Emile,
Fratele meu, mult mai pragmatic decat mine, cu multi ani in urma, cand inca era viu, mi-a spus ca s-a intalnit cu tine. Pe atunci visam cai verzi pe pereti si nu imi faceam timp pentru a pastra legatura cu fostii colegi de liceu. Am multe sa-mi reprosez in aceasta privinta. Dar, cred ca semne ale neputintelor mele in ceea ce priveste socializarea, am dat inca din vremea liceului…
Ma bucur sa stiu ca existi acolo undeva, unde esti prieten cu natura, natura pe care prea multi o batjocoresc, ca si cand ar fi ultimii locuitori ai planetei.
M-am uitat pe filmele, ermetice, facute de baiatul tau, banuiesc. Nu am reusit sa-ti deslusesc prea bine nici chipul, nici acele detalii pe care, daca am nevoie, le gasesc in poza de grup de la absolvirea liceului.
Viata este asa cum ne-o facem. Anume, este o suma a cedarilor noastre in fata celor care in diferite etape ne-au fost sau ne sunt alaturi. Inutil sa speram ca vom fi ascultati pentru a fi intelesi.
De aceea, vorbesc eu, aproape singur, pe blog.
O strangere de mana virtuala!
D.B.