Hai la drum,
la drum,
la drum
si la secerat de fum.
Trece omul
prin nameti
ca austrul
prin scaieti.
Din nisip
e tot ce lasa
duhul omului
pe masa.
Stele mari
vor fi uitate.
Din cenusa lor
imensul
isi va construi palate.
In pustiul vesniciei
iar surade Dumnezeu.
Ii sunt rob
dar am pacate
de ma infior si eu.
Bat la poarta raiului
cu taria paiului.
Vantul iute
nu-l indoaie.
Doar rugina din oglinda
toata fibra i-o inmoaie.
Pe un pisc
de fericire
Creatorii stau pe ganduri.
Meditand la nemurirea
care trece
printre clipe,
ca un dascal printre randuri.
Stoluri,
stoluri,
trec cocori
din tarziul calm al verii
catre alte zari cu flori.
Tare-as vrea sa uit
de stele
caci n-am aripi,
am picioare
ce ma poarta pe coclauri
somnoroase
si rebele.
Anul acesta vom secera fum?.
Dac-ar fi vorba doar de anul acesta!?
Necazul este ca, in general, omul uita de menirea lui si alearga dupa himerele tot de el inventate, sufera daca le pierde, judeca fara sa aiba dreptul, …, de fapt, isi da importanta singur. Astfel, rateaza ocazia de a se bucura de frumusetea lumii din afara si dinauntrul lui. O duminica cum se cuvine iti doresc!