Dialog în jurul unor închipuiri 19 februarie 2009
"Dom'le, mă oprii pentru o clipă din mers. Parcă te-aș cunoaște. Ești de-al lui ... ?" Un om înalt, cât un stâlp de telegraf, se oprise, într-adevar, în dreptul meu. Tulburându-mi mersul, liber de orice constrângere, către casa părintească. Își ținea haina pe umeri. Privindu-l de aproape, fără să vreau, mi se părea ca o stâncă care luase forma unui om uriaș. "Matale ești nea Ifrim Voipan?"- îl întrebai eu pe muntele de om, mai mult ca să mă aflu în treabă. "Păi, cum dară?". "De unde vii și încotro te grăbești, nea Ifrime?"-îl întrebai eu, simțindu-mi limba dezlegată brusc. "Vin din Uniunea Sovietică. În Paștele mamei ei de Uniune! Și mă duc acasă. Timp de șase luni am lipsit cu totul de langă ai mei." "Uite, aici, ceva adus din Uniunea Sovietică"-îmi zise nea Ifrim, scoțând din ranița lui curată o revistă și dându-mi-o mie". "Citește-o, că voi ăștia ai lui ... sunteți buni la carte". Am luat-o, plăcut surprins de gestul uriașului. Mi-a strâns mâna, zdruncinâdu-mi fără să știe, toate încheieturile. De bucurie că mai avea atât de puțin și ajungea acasă, ar fi îmbrățișat pe toată lumea, îmi ziceam în gând, după ce am rămas singur în drum, uitându-mă cum dispare cu totul la prima curbă. Eu am rămas cu revista în mână. Pe ea scria clar că era revista Sportul. În paginile ei, numele unor sportivi ca Ioanda Balaș, Victor Zilberman, Pârcălab, Cristian Gațu, etc. Absolut nimic despre Uniunea Sovietică. Sport în cuvinte și poze mari. Mai mult, nimic despre Gheorghiu Dej sau Chivu Stoica. Nu venise, încă vremea lui Nicolae de la Scornicești. Ce vreau să spun cu relatarea mea de mai sus?! Deși simplu țăran, nea Ifrim Voipan avea o viziune personală asupra lumii. Nu aveam de unde să știu cum ajunsese la acea viziune. Dar, tare mă rodea curiozitatea să aflu. Nu am avut niciodată ocazia. Un om ca el nu putea sta prea mult în loc. Mișcarea era gestul lui cel mai cuprinzător. O însoțea cu vorbe puține și pornite pe neașteptate. "Ce rost are să ne răcim gura, dacă nu ne doare?"- simțeam că imi zice el, atunci când, întâlnindu-ne, îmi răspundea scurt la salut și își vedea de drumul lui, mânat de gânduri, mai noi sau mai vechi, sau de cine știe ce noi închipuiri, de genul celor despre Marea Uniune Sovietică.
|