Intre a fi si a avea 16 aprilie 2009
Sufletul meu ar trebui sa se bucure de sosirea primaverii. Corvezile la care am consimtit, din trufie, din prostie, din obisnuinta sau din mila, rod, clipa de clipa, temelia pe care as putea inalta un imn bucuriei. Bucuria de a fi, independent de placerea de a avea. Revenind la mai vechea poveste a ecuatiei fericirii, se pare ca a fi este un adversar incomod pentru a avea. Toate supararile noastre sunt simple extensii ale conflictului dintre a fi si a avea. "A fi" are nevoie de spatii fara frontiere. "A avea" are nevoie de falsa intimitate pe care ti-o dau proprietatile, dobandite sau mostenite, inerent marginite din punct de vedere al continutului si al formei. Adevarata hrana a sufletului este libertatea de a zbura, asemenea vulturilor, pe deasupra marilor splendori ale creatiei. Intoarcerea la cuib nu trebuie sa fie motiv de sfada, ci prilej de impartasire a senzatiilor incercate in zborul neingradit pe deasupra canioanelor eternitatii. Zborul in doi, ca si cand ai fi unul, iata expresia maximala a fericirii pentru conditia umana. Turpitudinile cotidiene, pe care ne inaltam cotetele, direct proportionale cu lipsa de intelepciune, omoara sistematic in noi bucuria de a fi. Sufletul exista pentru a fi. Trupul este o goana nesfarsita dupa a avea cat mai mult. Trupul ar trebui sa fie cel mai onest prieten al sufletului. Discordia dintre cele doua parti ale omului va disparea in ziua in care vom invata sa facem din fiecare zi o sarbatoare in care celebram izbanzile noastre, neinsemnate dar necontenite , in lupta cu noi insine. Mi-e dor de putinele zile in care am uitat de mine insumi si m-am simtit, cu adevarat, o parte importanta a universului.
|