Daca pamantul ar avea creier, atunci acest inceput de an ar trebui sa ii provoace tot felul de migrene. Luat de valul tehnologizarii, in care viteza si banii sunt ingrediente obligatorii, omul recent (ca sa folosesc o sintagma a la Patapievici) isi cauta clipa de repaos in univers sponsorizand si alimentand conflictele. Omenirea nu mai are timp sa mediteze la cauzele nedreptatilor care insotesc minunea creatiei. Omenirea se afla intr-un iures nestavilit al carui scop gregar isi trage sevele din bagatelizarea lucrurilor socotite esentiale in creatie. Este stiut faptul ca istoria omenirii a cunoscut si perioade mai negre. Acest lucru nu ma impiedica insa sa am nostalgia mersului ritmat al omului catre izvoarele intelepciunii. Privind la felul in care si-a scris omul istoria in ultimii doua mii de ani, nu putem trage decat o concluzie: nu vom putea fi salvati decat daca va veni cineva sa ne ia de guler si sa ne invete decalogul intoarcerii la paradis. Se pare ca, asa cum natura isi regandeste echilibrele apeland la cataclisme si omul isi taie drum prin jungla viitorului regizand si jucand cu nerusinare pe spinarea ingaduitoare a pamantului spectacole in care zgomotul de fond este mai mare decat vibratiile primordiale. Asa cum eu nu sunt capabil sa ma delimitez organic de o astfel de realitate, de ce ar fi omenirea in stare sa iasa, fara ajutor extern, din logica absurda a progresului intemeiat pe sfidarea principiilor fundamentale ale creatiei?