Intalnirea 17 Mai 2009
Mi-e dor de nu stiu ce si nu stiu cum / Vazut candva / Pe nu stiu care drum. / Eram copil si-n suflet Dumnezeu nelinisti imi punea / Si-n dreapta lor curajul de-a privi / Mereu /In zarea unde gandul meu / Se odihnea.
Printre cele neinsufletite, al caror contur poate influenta inaltimea gandurilor omului, zilnic ne perindam, manati din urma pe axa timpului, de logica proiectelor noastre, singulare, de grup, nationale, planetare si etraplanetare. Teama de esec ne este mereu vie, semn ca lectiile copilariei au fost uitate sau sterse de hermeneutii textelor, profane sau sacre, mereu prezenti in spatele nostru, pentru a ne reaminti ca valoarea suprema in univers este eficienta. Nu eficienta cu care ne latim cunoasterea asupra naturii, ci eficienta cu care ingenunchiem noi parti din ea, pentru a prelungi agonia instrainarii de noi insine. Zilnic, gonim pe axa timpului, mai si murim, suntem plansi doua sau trei zile, apoi uitarea ne inghite, pentru a lasa loc altor visatori. La nivel global, astfel se scrie istoria omului: impliniri si neimpliniri pe axa timpului.
Intr-o zi m-am intalnit cu un caine, care mergea agitat printre trecatori. Latratul lui stapanit si privirea lui mustratoare mi-au atras atentia. L-am intrebat, fara speranta "Ce faci vagabondule ? Te-ai ratacit?" M-a auzit, a venit la mine, m-a privit suparat in ochi, oprindu-se din latrat. "Am dat de belea. Are chef de vorba" - mi-am zis in gand. Ca si cand mi-ar fi citi gandurile, mi-a mai aruncat o ultima privire mustratoare, s-a intors brusc si si-a reluat drumul, Dumnezeu stie dincotro si incotro. Nu am stiut sa fiu la inaltimea lui. Am fost dezamagit de prestatia mea mult timp dupa aceea. Ce pretentii sa am de la mine cand vine vorba de oameni?!
|