Cum tac frunzele moarte
toamna
pe uliti
dispretuind parca timpul
lucrurile neinsemnate
si falsele disperari ale gandului
mama
nu am putere sa-ti spun
nici nu stiu unde esti
de fapt
acum
nu mai am prieteni
nu mai simt sosirea fulgilor de nea
ca pe o binecuvantare
timpul nu mai are rabdare
fie-mi iertata lipsa de originalitate
si totusi
raman prizonier al ideilor neterminate
nestiind daca
sa merg inainte
sau sa fug inapoi
in lumea amintirilor
inchizand ochii in fata prezentului
cetos
grabit
si lipsit de farmec.