Daca soarele-i pe cer
nici cuvintele nu pier.

Daca cerul a ramas
fara soare
si cuvantul
va ramane
fara inima si glas.

Intocmite,
nu se stie
nici de cine
si nici cand,
curcubeiele vegheaza
sa murim
lasand
in urma
stropi
din sufletele noastre
adunati in bucuria
clipelor de-a fi salasul
cate unui tainic
gand.

Avem zile,
avem nopti,
avem lacrimi,
avem bruma,
avem dor de nemurire,
avem doinele,
naframa,
peste linistea eterna
a prietenilor morti.

De-am avea
putin din toate
ne-ar fi gandul
elixir
iar cuvintele l-ar soarbe
ca pe leacurile puse
de luceferi
in potir.

Dar,
n-avem
si astfel bezna
ne ascunde parti din soare
si pasim
cu incordare
printre flori
si printre stele,
transformand in vis
puterea
de-a cuprinde
infinitul
intr-o clipa
oarecare.