Zgomotul si Creatia 26 Decembrie 2009
Macar de voi, cele din urma zile, am sa tin cu dintii. Pe celelalte le-am facut scapate, sau le-am uitat cu desavarsire, in timp ce ma amageam ca netezesc calea celor ce vor veni. Si ei, ca si mine, se vor trezi, intr-o zi, cu intrebari grele in palmele obosite. "Ce se intampla, Doamne, cu omul?" "Unde se termina raul si unde incepe binele in aceasta lume?" "Este viu cel ce este deasupra sau inauntrul timpului?" "Clipa si eternitatea pot sta impreuna la aceeasi masa?" "De ce zboara gandul omului catre altceva indata ce a obtinut o victorie in lupta cu marile intelesuri?" Pentru cine si pentru ce nu vreau sa uit de mine? Adica, sa redevin copilul care se bucura de lumina si de intuneric, cu aceeasi incantare. In lumina dansau fluturii, dupa o ploaie calda de vara. In intuneric palpaiau stelele si nenumaratele umbre ale agitatiei de peste zi. Fericit este omul care stie sa zaboveasca in lumea fluturilor. Fericit este omul care are intelepciunea de a se mangaia cu partea nevazuta a intunericului. Omul deplin, un exemplu de impacare a clipei cu eternitatea. Apt sa respire doar atmosfera intens colorata a clipei, omul se agata cu disperare de ceata in care plutesc adevarurile celor doua capete ale eternitatii. Trecutul si viitorul. Clipa nu este decat cadrul in care inteligenta omului isi optimizeaza neputinta. Cea mai mare dintre neputintele omului se vede in subjugarea lui de catre aburul clipelor. Omul ar trebui sa fie asemenea cerbului, care, ajuns pe creasta muntelui scruteaza departarile, lasandu-se cuprins de maretia simplitatii creatiei, ignorand cu indelung exersata stiinta, zgomotele penibile ale amestecului omului in eterna creatie. Creatia isi face intodeauna loc in univers insotita de dansul aparent haotic al zgomotelor. Creatia este o punte catre eternitate. Zgomotul este doar o forma de interpretare a clipei de catre mintile iscoditoare. Lumea in care traim este sufocata de zgomote. Dirijate de interese circumstantiale, aceste zgomote sunt asemenea valurilor inalte ale oceanelor, pe ale caror creste unii oameni au invatat sa paraziteze, sublim sau mediocru. Oare, incotro ne indreptam?
|