Frontiere 13 Mai 2009
Simt, de ceva vreme, existenta frontierelor. Cand sunt impuse de natura, nu ne ramane decat sa incercam sa le luam in stapanire vremelnica. Cand sunt create de contemporanii nostri sau de noi insinte, jalea ne poate inghiti cu totul, daca nu ne adapam la izvoarele intelepciunii. Cata vreme acuitatea perceptiei lumii este lasata sa tinda catre "simtul enorm si vazul monstruos" atunci nu ne mai trebuie judecata de apoi. Vom fi tavaliti, zi de zi, clipa de clipa, in valmasagul de inchipuiri, care ne pandesc linistea de pe meterezele frontierelor. Inchipuiti-va un om , impacat cu lumea, pornind in pelerinaj aleator prin tara privighetorilor, a codobaturilor si a ciocarliilor, vietati care au atata libertate incat par rupte de realitate. Tarandu-si picioarele, fara sa mai stie ce face, prin tarana ulitei, nespurcata inca de binefacerile civilizatiei, fata omului este inundata de un zambet larg, imperceptibil, inexplicabil. Deodata, auzul lui este obligat sa ia in seama tipetele unei femei, suparata pe omul ei, convinsa ca balacarindu-l il va trezi din mahmureala, accidentala sau sistematica. Vazduhul, indurator si impartial, se lasa sfasiat, mai apoi de o injuratura fundamentala pentru crestinismul ortodox: "Altarul tau de femeie! Cu cine te-a facut si te-a scos in calea mea!". Frontiera, subtire, tesuta cu truda de bietul om pornit sa isi caute raspunsuri la intrebari, mergand descult prin tarana, a fost spulberata. Asadar, rostul frontierelor este dublu. Ele ne pot ajuta sa respiram confortabil, daca sunt respectate. Calcarea lor in picioare arunca in derizoriu multe din sensurile de care ne agatam ca simpli muritori. Egocentrismul nostru este atat de mare incat pentru a ne trambita si implini proiectele de cucerire a unei parti a universului calcam cu ciubotele nesimtirii tocmai frontierele de care am avea nevoie pentru a putea respira parfumul frumusetilor lumii in tihna.
|