Puterea gandului... 24 August 2009
Ingaduie, iubite Domnule I. M., aceasta tanguire a mea, departe de urechile celor multi si neinduratori cu ei insisi. O tanguire rece, asa cum le sta bine tanguirilor care isi trag o parte din substanta lor din lacul nemarginit al ratiunii. Nu aveti motiv sa va temeti de noi involburari in lumea noastra. Involburari din care sa putem iesi cu teasta sparta, dar cu o senzatie de orizont al tuturor promisiunilor in nari. Murim asteptand la portile sperantei si mimand celeritatea in tot ceea ce intreprindem. De fapt, suntem intr-o eroare al carei rang a devenit insuportabil pentru nevoia gandului de impamantenire. Gandul nu mai are timp sa se plimbe pe deasupra minunilor adevaratei creatii. Gandul a fost transformat intr-un soldat, debil, care este injugat la carul agoniselilor de tot felul. Mai poate fi salvata omenirea prin puterea gandului? Gandul profund, vecin cu straluminarile infinitului, nu cu slaba scanteiere a cotcodacitului circumstantial. Poate ca omenirea mai poate fi salvata prin puterea gandului. Pentru aceasta, insa, ar trebui sa lasam la o parte somnul, mancarea, in general vorbind, grija de noi insine. Pentru aceasta ar trebui sa ajungem asemenea pasarilor: actori, atenti la trilurile din jur, din care sa ne extragem seva pentru zilele ce vor urma, fara a adauga tensiuni suplimentare universului. Pentru aceasta ar trebui sa ne reamintim cum vedeam lumea in copilarie. Care este secretul inregistrarii spectacolului lumii in mintea unui copil, daca, in sufletul lui, bucuria de a fi este cu multa mai mare decat tristetea de a nu exista?!
|