Logica necrutatoare a scurgerii timpului 1 ianuarie 2009
2008 s-a scufundat in oceanul amintirilor. Timpul, inventie diabolica a omului, alaturi de bani. Creatorul a introdus ideea de timp in viata omului cu destul de multa blandete. Alternanta zile-nopti trebuia sa ajute omul sa se opreasca din cand in cand din alergatura, pentru a respira aerul intaritor al odihnei si reflectiei metodice. Foarte curand, dupa ce a muscat din fructele interzise ale Pomului cunoasterii, omul a inceput sa modeleze timpul in favoarea lui. Mare parte din cunoasterea cu care se mandreste omul astazi se raporteaza la timp. Ideea de timp a fost rafinata si cuplata cu o alta mai cuprinzatoare: evolutia sistemelor. Acribia ganditorilor din toate timpurile a impus ideea ca evolutia sistemelor, inteleasa ca ansamblu de comportamente predictibile sau observabile in timp, este mult mai fezabila decat evolutia sistemelor inteleasa ca suma de invarianti care definesc istoria unui sistem. De la cultul natural al sintezei de inspiratie metafizica, la obsesia institutionalizata a analizei, sustinuta de o logistica conceptuala si instrumentala impresionanta. In acest fel, timpul a devenit adversar si aliat al omului. Ca si cand ar vrea sa confirme dialectica hegeliana, a carei stralucire se intemeiaza pe triade conceptuale, care imita faimoasa triada: teza, antiteza si sinteza, constituenti fundamentali ai logosului universal. Omul simplu ar vrea ca, la cumpana dintre ani, sa se descarce de raul adunat in TIMPUL ANULUI TRECUT, pentru a incepe sub alte auspicii NOUL AN. O biata fantasma, spulberata rapid de logica necrutatoare a scurgerii timpului in restul anului. Timpul devine sinonim cu eficienta si prin aceasta cu banii. Toata istoria omului, chiar si cea care ii asigura accesul la o nemurire relativa, se invarte in jurul banilor. Ce urmareste omul atunci cand se incapataneaza sa faca istorie? Fericirea celor multi, fericirea personala sau si una si alta? Inclin sa cred ca destinul omului este structurat pe o idee anume de cautare a fericirii personale. Asa se face ca istoria omului este o uriasa si permanenta scena pe care se ciocnesc destinele celor multi, agregate, sincronizate, idealizate, centrifugate, sanctificate, subordonate unor comandamente, care satisfac simultan universalul si curcumstantialul.
|