La oborul lui Marin oile spre seară vin. Toate plâng când urcă dealul căci le cântă Nicolae cu cimpoiul și cavalul! Nu e om ca Nicolae cântă zările înmoaie. Și de-i musai el înjură parc-ar coborî din ceruri îngerii pe bătătură. Doamne de s-ar îndura Ăl de Sus de turma mea! Să-mi trimită ajutoare dinspre răsărit de soare! Și-o muiere muncitoare, de dincolo de izvoare! Dimineața când se scoală să fugim voiși prin rouă lepădându-ne de boală iar când bezna umple satul să vorbim cu luna nouă. La o zi de sărbătoare să jucăm desculți în vie până soarele ajunge la popasul de chindie. Adierea tinereții să nu moară niciodată. Nicolae și Maria. Două inimi care zboară peste lumea lor uitată.