Toate drumurile catre lumina
trec prin intuneric.
Dincolo de gandurile omului
rasarite la granita dintre
lumina si intuneric
razbate gustul amar al tristetii
atunci cand stalpii eternitatii
nu se mai vad.
Clipa,
plapanda si imbibata de aromele
gradinilor abia dezghetate,
si-a intins corturile
in sufletul meu.
As fi putut avea
o parte din tainele lumii
pe masa,
dar m-am lasat amagit
de promisiunile alunecoase ale
orizontului.
Cand sufletul meu
s-a oprit din goana ciudata
dupa tacerea ascunsa
printre cuvinte,
singuratatea strivise deja
sporovaiala aleatoare a departarilor.
A fost odata un pescar
pornit cu barca-n largul marii
de sfinti si zei
n-avea habar
si nici de stele disparute,
in zatul multimilenar.
Ce lume gri si zbuciumata
dar plina,
totusi,
de nectar!
Puteai sa mori privind apusul
sau infinitul care sapa
in vai tacute
mal hoinar.
Nu stiu de ce,
in mine,
timpul,
zideste astazi
din amurguri
nemarginirii lui hotar.