Eram singur
la umbra nucului
in care Dumnezeu
traia cu iluzia
ca universul va ramane
in mare acelasi
el se uita la mine
zambind
apoi
privind in zare
vinovat
imi spuse
„Nici eu nu stiu
cum este mai bine
sa fii nemuritor
sau ratacit printre cele ce pier”
as vrea sa stiu
ca pretutindeni albul e alb
dar
tot punand laolalta gandurile mele
fara inceput si fara sfarsit
ce altceva putea sa iasa
decat
aceasta goana fara sfarsit
dupa nimicul
mancat de rugina timpului
dezlantuit.