Creatorul
mi-a deschis
porti de aur catre vis,
indoiala
mangaindu-i
chipul lui ce parca este
al eternitatii bis.
„Te-am lasat
sa-ti faci coliba
printre pasari,
flori si stele.
Esti tu, oare,
cel ce stie cum arata fericirea
printre ele?!
Sau nu esti decat o umbra
care s-a pierdut de sine.
Intuneric si lumina.
Inviere si uitare.
De la mine inspre tine?!”
Pe carare,
printre stele,
plang genunile rebele.
Si adie ca o boare
gandul Domnului ce pune
semne vechi si noi in sirul
clipelor nerabdatoare.
Carele de roade pline
invatara sa suspine.
Si se-aud in departare
chiote de bucurie,
numai Cel de Sus le stie
intelesul
foarte bine.
Iar pe ulita,
feciorii,
cat mai trec prin ei fiorii
nu mai simt ca noaptea trece.
Si beau apa din fantana
pana cand se-arata zorii.
Luna,
trista si-altruista,
cu-o imbratisare rece
umple bolta cu iluzii.
Si opreste zarva lumii
pret de-o noapte pesimista.
Poarta casei cu pridvor
se deschide tuturor.
Obositi sau suparati.
Amagiti sau plini de vise
stand in calea apelor.