Lună: februarie 2017
Adierea invierii
Nu stiu.
Am uitat.
Au murit amintirile.
Parca as fi un robot.
Ochii mei refuza amanuntele.
Auzul meu refuza zgomotele.
Idei si cuvinte.
Pana cand se vor trezi ghioceii.
Pana cand poiana
numai de mine stiuta
se va umple iarasi de margaritar.
Si se va simti in vazduh
adierea invierii.
Cei care uita
Libertatea de a fi altceva
il poate aduce pe om
la un pas de rusinea absoluta.
Ce s-ar alege de credintele omului
daca Dumnezeu ar uita
pentru o clipa
care este importanta adevarului.
Nu este vorba despre adevarul absolut.
Poate fi adevarul intrezarit.
Poate fi adevarul care adaposteste
o parte din lumina de dincolo de clipa.
Poate fi adevarul
care tanjeste dupa eternitate.
Cei care isi fac haina sufletului
din panza multicolora a clipelor
sunt asteptati in taramul uitarii.
Cei care uita
sa se minuneze in fata cuvintelor
vor gasi inchisa poarta
prin care omul
poate intra in lumea
omnivalenta
a adevarului.
Drumuri fara intoarcere
Oriunde vei privi
timpul trecut
te va ajunge din urma.
Va veni o zi
in care
nu vei mai putea
nici macar sa plangi
pentru ca izvorul lacrimilor
va fi uscat.
Insasi ideea de suflet
pare sa fie amenintata
de scurgerea dezordonata a timpului.
Iti privesti mainile
brazdate de amintiri care nu vor sa piara.
Te uiti
in oglinda
si nu-ti vine sa crezi
ca ai ramas singur.
Nu mai ai putere
sa le spui prietenilor
ca ai murit.
Te strecori printre cuvinte
neobservat.
Nimeni nu te mai trage
de maneca rupta a camasii gandului tau.
Esti inconjurat de obstacole mestesugite.
Incerci sa ajungi
in poiana cu nuci odihniti
dar cararile vechi
au fost inghitite de catina
plina de ace
si brusturi cuminti.
Soarele
parca rasare si-apune
in vremea din urma
prea des.
Nu exista nici o constanta
cinstita
in universul acesta pervers.
Exista doar drumuri fara intoarcere
pentru cei care sunt infinitului hrana
si clipei samanta de mit.
De aceea
va veni o zi in care si streasina casei
va lacrima sub povara uitarii
la ceas de banal asfintit.
Pentru-o clipa…
Ape tulburi
incurcara
incercarea ratiunii
de-a visa la primavara.
Avem munti
avem si ape
dar n-avem in noi sfiala
si taria de-a ne rupe
de castigurile calpe.
Pana sus
in varf de munte
cei ce mint
se catarara.
Pentru-o clipa
ne-amagiram
ca vom fi si noi in lume
altceva decat prostie
si ocara.
Un mic intelept
Unde este stiinta
care ne indrituieste
sa punem etichete
oamenilor si intamplarilor?
Ce rost are
teama de necunoscut
pentru cel ce nu a ridicat
inca
privirea asupra orizontului?
Penibil
in stare pura
cel ce se crede
bun si drept
cu fiecare cuvant
slobozit inspre ceruri.
Invata-ma Doamne
sa tac atat de frumos
incat cel ce asculta
devine
un mic intelept.