...
Precum mierea de albine
trec cuvintele
prin mine
mângâiere și balsam
sau preaplinul disperării
celui care vede lumea
numai printr-un singur geam.
 
Seara când se-aud lăstunii
pe la streșini
ca nebunii
lasă-ți mintea să respire
ca un prunc
uitat de mamă
pe răzoare de iubire.
 
Magma zării
te îmbie
cu aromele visării
în fânarul simplității
de adormi
vei înțelege
tainele singurătății.
 
Gând-aducere aminte
alergând
după cuvinte
el în somn
se va preface
și corola lui de sensuri
într-o zi se va desface.

Totul pare în zadar
luminat de insistența
nostalgiei mele far
aș pleca dar ce folos
Demiurgul se distrează
aruncându-mi 
pe fereastra veșniciei câte-un os.
 
Să renunț la poezie
și să merg desculț prin praful
unei zile la chindie
nu tu coplă sau pantum
doar surâsul libertății
închinându-se la chipul
ce răsare din acum.
 
(Maestrului I.Roșioru)

UN SIMPLU DA

Lunecând
prin firea mea
timpul ia cu el
tenace
azi surâsul unei clipe
mâine
lacrima ascunsă
a poienilor curate
din copilăria mea.
 
Chiuiam
de bucurie
și portanța înserării
către stele mă ducea
am ajuns
la bătrânețe
un copac în care frunza
tremură
ca vai de ea.
 
Tânăr
mai puțin de-o clipă
n-am știut să iau nectarul
am visat mereu aiurea
și-am trecut senin
pe lângă
infinitul către care
m-ar fi dus
un simplu da.