Nu mai sunt carari
pe care
pasii mei sa treaca sprinteni
din fantana grea a clipei
in a vesniciei boare.
Au murit prea multe
stele
si s-au strans in cimitire
la odihna volen-nolens
toate neamurile mele.
Nu mai am vapai
in mine
si nici aripi sa ma poarte
dintr-un gand cu ramuri triste
pe un tarm fara suspine.
In zadar simtiri
si cuget
m-au purtat prin alte spatii
unde timpul se pravale
in cascada lui
cu tunet.
Scrie, lasa clipa
sa se duca
cum se duc nisipuri fine
din pustiuri de Sahara
in gradina mea
nauca.
Si te du in larg
de zare
cum se duc in prag de toamna
peste mari si tari anume
pasarile calatoare.