Iar
a nins uitarea-n mine
bulgări mari
de răsărit.
Sunt aici
dar mi se pare
că aproape am murit.
Mi-au căzut în palme
frunze
de apus neprihănit.
Văd şi simt
cum creşte sensul
din ţărână,
din iluzii,
din mistere
şi din teama
de a fi desprins de sânul
lutului ce m-a
hrănit.
Nici nu ştiu
de când în mine
soarele n-a mai dormit.
Fiecare adiere
mi se pare o furtună
în paharul rătăcirii
de surâsul tău pierit.
Te-am pierdut
ireversibil.
Sunt un fruct
ce stă pe ramuri
aşteptând să vină bruma
să-l desprindă
de zenit.