Domnule, vroiam să-ți spun, oarece, dar am uitat tot zgâindu-mă în lungul uliții întortochiat. Fără scop sau, cine știe, poate că voiam să aflu dacă mai există oameni, care n-au murit, în sat. Iată, om pe bicicletă, care pare-a fi bărbat, nu-l cunosc, ce mai contează, este țanțoș căci rezistă încă-n șa, deși e beat. N-aș putea să spun că omul este super agregat în republica aceasta colorată, obosită, jefuită, ce mai tura-bătătura, de rahat. Însă, asta mai lipsește, să pornim o cruciadă împotriva osaturii filozofice a junglei întru care-am adăstat. Lângă oamenii de treabă mai există și plevușcă, pentru care înțelepții, file-ar numele uitat, amețiți de episteme, sită care să-i oprească în aval n-au inventat. Multe vorbe răsunară mai la șes dar și pe creste oameni înjugați trag plugul pactului neatârnării peste marile proiecte ale timpului tarat. Foaie verde solz de pește România se foiește nu mai știe nimeni brâul care traversa pârâul, vestea zilei, după ani de dezvoltare la-ntâmplare tot cătunul astăzi are cârciumă în loc de mat unde noile elite învățară cum să tragă chiar și-o targă pe uscat. Unde-s vremurile-n care dimineața pe răcoare mulți bărbați plecau de-acasă cu o coasă în spinare și trăgeau de ea în ciuda conștiinței proletare!?
Bravo, Domnule Dorin , imi place cum le zici, dar crezi ca cine are urechi de auzit aude ceva ? Ne trebuie un Tepes , cred !