UN CRÂMPEI DE MONOLOG

Domnule,
vroiam să-ți spun,
oarece,
dar am uitat
tot zgâindu-mă
în lungul 
uliții
întortochiat.

Fără scop
sau, 
cine știe,
poate că voiam să aflu
dacă 
mai există oameni,
care n-au murit,
în sat.

Iată,
om pe bicicletă,
care pare-a fi bărbat,
nu-l cunosc,
ce mai contează,
este țanțoș
căci rezistă încă-n șa,
deși e beat.

N-aș putea să spun
că omul
este super agregat
în republica aceasta
colorată,
obosită,
jefuită,
ce mai tura-bătătura,
de rahat.

Însă,
asta mai lipsește,
să pornim o cruciadă
împotriva osaturii
filozofice
a junglei
întru care-am adăstat.

Lângă oamenii de treabă
mai există
și plevușcă,
pentru care
înțelepții,
file-ar numele uitat,
amețiți de episteme,
sită care să-i oprească
în aval
n-au inventat.

Multe vorbe răsunară
mai la șes
dar și pe creste
oameni înjugați
trag plugul
pactului neatârnării
peste marile proiecte
ale timpului
tarat.

Foaie verde solz de pește
România
se foiește
nu mai știe nimeni brâul
care traversa
pârâul,
vestea zilei,
după ani de dezvoltare
la-ntâmplare
tot cătunul astăzi are
cârciumă în loc de mat
unde noile elite
învățară cum să tragă
chiar și-o targă
pe uscat.

Unde-s vremurile-n care
dimineața pe răcoare
mulți bărbați
plecau de-acasă
cu o coasă în spinare
și trăgeau de ea
în ciuda
conștiinței proletare!?

Un comentariu la „UN CRÂMPEI DE MONOLOG”

  1. Bravo, Domnule Dorin , imi place cum le zici, dar crezi ca cine are urechi de auzit aude ceva ? Ne trebuie un Tepes , cred !

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *