Am trecut pe lângă rai eram țânc sărac și mut nici călugăr și nici crai nu am fost și nici n-am vrut. Undeva adânc în mai ce frumoși erau salcâmii plini de flori și de albine un adevărat alai de miresme care urcă înspre cer în serpentine. În fundal părinții mei mă uitam uimit la ei se mișcau ca niște oameni care sunt și robi și zei. Undeva pierdut în zare zdroncănit de mori și care mai un chiot mai o vorbă despre cum la o adică trece timpul și nu doare. Aș fi vrut să am putere să opresc din mers volantul care scoate răsăritul când mai vesel când mai trist din apusuri efemere.