Cuvântul trebuie lăsat să iasă singur pe-nserat în ulița de vis a zării din care timpul a plecat. Și plânsul lui în simfonii să se adune cu veșniciile la sfat. Privighetoarea trebuie să-i fie dascăl și să-l învețe cum se poate zidi speranța din oftat. Arcușul inimii să rabde răcoarea nopților de vară prin care trece obosit cuvântul de licurici și greieri ascultat. Lăsați cuvântului deschisă o poartă ca să ducă până-n stele povestea celor care l-au purtat prin pulberea vreunei uliți a unui colț de veac uitat.