Iarăși
mă întorc la voi
zile gri
cu mult noroi
aveam casă
și lumina
nu se dezlipea de noi.
Îmbrăcați
pe apucate
în nămeții mari cât casa
vedeam lumi și cazemate.
Viscolul
mușca pământul
sobele torceau uitate.
Aveam aripi
primăvara
când cu-atâtea flori
livada
mă făcea să cred că raiul
va cuprinde toată țara.
Dumnezeu
veghea la toate
moțăind pe jumătate
liberul avânt din mine
să-ndrăznească a pricepe
veselie și suspine
într-un rai în care viața
duce totuși
către moarte.
Aș putea să spun
că raiul
este o grădină-n care
ce-i ce râd
le au pe toate.
Iar acei
ce se-nfioară
când trec carele la moară
și când latră câini la stele
văd și simt cum trece timpul
prin același punct al zării
pentru-a nu știu câta oară.