Instantaneu

Eu,
numai eu știu
cum se poate opri timpul.
În calea lui
se poate ridica zidul înalt al uitării.
Din praful blând al ulițelor
amestecat cu zarva neutră a pițigoilor.
Din roua fermecată a dimineților
care mângâie gleznele obosite ale mamelor.
Din surâsul obosit al orizontului
săgetat de țipătul exagerat al închipuirilor.
Din amintirea fratelui meu
așteptând,
obosit,
seara,
pe marginea patului,
ospățul încropit din nimic
de îngerul lui păzitor...
mult prea grăbit
să-l cheme la sfatul ținut de sufletele
care-au pornit
spre înalturi... 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *