Doamne,
Nu te-am mai vazut de o vesnicie.
Am inteles intre timp
care este intelesul singuratatii.
Cand eram mic,
diminetile reci de toamna ma intristau.
Lujerii uscati de dovleac se tarau pe pamant
ca niste serpi amortiti.
Cocenii zdrentuiti de porumb
asteptau resemnati clipa intalnirii cu secera mea omnivalenta.
Toate promisiunile primaverii mureau in jurul meu.
Ciorile, manate de o curiozitate atipica,
ma urmareau de la mica distanta si ma indemnau,
parca,
sa uit de curgerea timpului.
Nu aveam varsta,
dar tu ma invatai deja ce este singuratatea.
Un fel de toamna sugrumata de chiciura.
Un fel de suras care nu a reusit sa eclozeze.
Un fel de bezna
in maruntaiele careia
se aude plangand catelul pamantului.