Din mine
ganduri triste
catre cer porneau.
Pe umarul nemarginirii
ciocarlii
si codobaturi
surazatoare
poposeau.
Departe,
unde ochiul vede
numai umbre,
un soim plutea
crezandu-se un fel de caraliu.
Citea in linii mari
povestea omului
strivit de amanunte,
alergand pe ulita
destinului,
pierduta in pustiu.
Mai bine
soim plutind pe luciul boltei
la-ntamplare
decat un duh
in care universul
isi revarsa
infinita lui mirare.