Sagetam orizontul

Aerul

se furisa zambind

in sufletul meu.

In mutenia zarilor

era timp din belsug.

Auzeam primavara

urnindu-si sevele

in trunchiuri si muguri de salcie.

Berzele

umblau ca niste copii uitati de parinti

pe razoarele eternitatii.

Dincolo de barierea necunoscutului

simteam ca exista un drum

care ma duce

in cele din urma

nicaieri.

Pasii

ma purtau obositi

la granita dintre pamantul strain

si putinele mele cuvinte.

Amurgul

injgheba cuib singuratatii

in sufletul meu.

Comete si ingeri

semanau miracolul vietii

in pulberea amortita a clipei.

Invatam nemurirea si zborul

umbland prin noroaiele vremii

tacut.

Sagetam orizontul,

fatala eroare sa cred doar in ziua de maine

cand sufletul trage mereu

spre al sau

relativ inceput.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *