Surazator,
desi n-as vrea
sa vad cum frunzele de nuc
au obosit
si cad pe uliti.
Din verde cum era candva
tristetea lor a ruginit
si nu mai am nici timp,
nici seva
sa-i plang pe cei ce adormira
si catre alte zari se duc.
Savant tunel
spre balamuc,
involburatul cer trimise
in calea mea trasuri cu vant.
Nicicand prea limpezi,
gandurile mele
abia mai umbla pe pamant.
Si cand va fi sa nu mai am
o stea si-un loc in vesnicie,
in ceata deasa a uitarii
am sa ma pierd
avand in minte
doar clipele in care Domnul
m-a suportat cu bucurie.