Suflete, rămâi o clipă. Să asculți cum zarea cântă. Ca un fluier, în surdina unei zbateri de aripă. Eu am fost... Și încă sunt doar o umbră pe planeta unde goana după umbră este rost. Încotro atât de iute? Mângâie-i pe cei ce mâine obosiți se vor retrage și în urma lor uitarea lăstări-va neștiute. De vei cuteza sub stele a privi-n oglinda firii, te vei bucura de fleacuri și ai vrea să scapi de ele. Nunțile de altădată!!! Opreau timpul și trei zile. Mirele-și privea mireasa rupt de sine și de lumea aprioric formatată. Iar mă văd în casa plină. De părinți surori și frați. Era ziua Învierii celui care inventase răului din om surdină. Astăzi, vechea sărbătoare... Între ziduri dă lăstar. Sufletul străin de sine tot străin va fi când iese speriat în lumea mare. Nu mai sunt în noi repere. Punțile s-au destrămat. Când mă uit atent la mine mi-a rămas doar nostalgia amintirilor stinghere. Din culori și din tăcere, mare meșter, timpul țese nemurirea unor clipe excesiv de efemere.