Trec milenii
trec și clipe
oameni triști
și oameni veseli
cu osârdie visează
altă lume să-nfiripe
dealurile
altădată
sfetnici buni și muți ca zeii
zi și noapte se întreabă
de ce nimeni nu le calcă
neclintirea niciodată
eram mic
și infinitul
își tăia prin mine cale
când prea iute
când agale
tulburându-mi răsăritul
aș fi vrut
și n-am știut
să păstrez adânc în mine
zilele în care râuri
de impresii își săpară
matcă-n duhul meu tăcut
am să plec
cu fruntea plină
de emoția în care
aripile minții mele
cu putere au bătut.