Iluzia brandului la romani 2 februarie 2009
M-aș cruci văzând ce se întâmplă cu țara mea, dar tot eu mă întreb imediat: "La ce bun?". Cine mai are timp în țara asta să se mire de nedumeririle mele? Sau, și mai abitir, au existat, vreodată, în țara asta oameni care și-au abandonat tabieturile pentru a împlini idealurile unui visător?! Cazuri izolate, poate. Fenomen de masă, exclus. În sângele virtual al neamului românesc curge un amestec savant de turiță, gălbenele, coada șoricelului și mătrăgună. Amestecul se numește "Nici nu mori, nici nu trăiești". A fost patentat, aș zice, în vremuri imemoriale. Cred că istoria, de atâtea ori potrivnică nouă, ne va surâde, în sfârșit. Amestecul mai sus pomenit, după milenii de înșurubare în patul ADN al sufletului românesc, se va transforma în brand. Fără nici o cheltuială din partea autorităților. Ca simplu cetățean al acestor vremuri zbuciumate, parcă îmi vine să mă întreb: "Cine mai are nevoie de autorități, dacă ele ne iau totul și nu ne dau aproape nimic. Nici pentru ostoirea trebuințelor noastre individuale, și nici pentru îngânarea, măcar, a speranțelor de care ar putea să atârne proiectele noastre colective. Individul, pornit în lume doar pentru a profita de vulnerabilitățile colectivităților, nu va lăsa nici o urmă în mentalul istoric. Câteva vâlvătăi mediatice, trase de păr prin câmpiile pline de ciulini ale prezentului, vor fi uitate, tot atât de ușor ca un pârț tras de un bătrân, nevinovat, în strana binecuvântată a unei biserici ortodoxe.
|