A mai nins si altadata... 26 Ianuarie 2014
A mai nins si alta data.
Streasina copilariei dormea lenesa-n zapada ce cadea din cer, uitata.
Dumnezeu daduse drumul unui viscol ca-n povesti si plecase, poate-n gluma, poate cu un gand anume la vreo crasma, mai la vale, de durerile lumesti.
Prin mormanele de nea bucuros taiam tunele pentru gandurile mele, vai de mine, vai de stele, vai de mangaierea mea!
Aveam mainile-nghetate cand veneam tarziu acasa. Maica mea, facandu-si cruce, imi punea un blid in fata, si-mi lua din cui sumanul, sa-l usuce, sa-l mai coasa, caci a doua zi, sarmana, iarasi trebuia sa-mi puna, numai mie sfanta masa.
A mai nins si altadata.
Si era asa frumoasa plapuma de nea, sticloasa. N-aveam timp, n-aveam putere nici sa plang de bucurie, nici sa mor, mureau parintii cate-un strop la ceas de seara si plangeau de bucurie cand intram timid pe usa, amintirilor, in casa.
|