Liniste peste tara 25 decembrie 2008
In sfarsit, liniste peste tara. As zice, linistea dinaintea furtunii, dar ma tem ca voi plictisi lumea cu acest truism. Altfel spus, daca nici noi romanii nu ne pricepem la balamuc, atunci cine sa se priceapa? Dupa ce soarele Craciunului se va da, inca odata, peste deal, totul va reveni la normal. Sfintenia se va amesteca cu laturile cu atata naturalete incat, l-am putea face invidios si pe Dumnezeu. Nu si-a inchipuit, probabil, niciodata, ca de sub pana lui maiastra va iesi povestea unui popor, care va sparge limitele impuse de Creator, asa cum se intampa uneori cu turmele de bizoni cand pun la incercare, in masa, adancimea unor prapastii. Sa stam si sa cugetam. Ne deosebim cumva de alte popoare prin felul in care haladuim prin istorie? Da, dar numai in ceea ce priveste detaliile. La capitolul abstractii fundamentale suntem competitivi. Si inca ceva. Nu avem timp sa cugetam, atat cat ar fi nevoie pentru a impaca contradictia dialectica dintre detalii si abstractiile majore. O dam pe aratura imediat ce Creatorul nu mai sta cu ochii pe noi. "A dracului rasa romanul, Domnule!" - vorbea singur bunicul, ori de cate ori nu intelegea de ce poarta pe care el o legase, pentru a opri navala mistretilor in porumbiste, era uitata deschisa de ciudatii care nu avusera ceva mai bun de facut in trecerea lor pe langa poarta, asimptotica, dar minunata prin simplul fapt ca nu ducea undeva anume, ci mai degraba catre imparatia libertatii lui nicaieri. In loc sa dorm, asa cum se cuvine de Sfanta Sarbatoare a Craciunului, eu imi bat capul cu invariantii prin care as putea surprinde esenta nepieritoare a neamului din care imi trag seva de zi cu zi. "Tot un drac. Cu nevasta sau burlac" - ar fi zis bunicul, fara sa faca mare taraboi, daca ar mai fi apucat aceste vremuri in care invariantii abia mai pot fi dibuiti pe sub daramaturile si pravalirile care prefateaza fiecare rasarit binevoitor al soarelui.
|