Axioma alegerii 1 Mai 2009
A iesit sufletul din matca. Fuioarele din care este el savant alcatuit plutesc, in sfarsit libere, pe deasupra tinuturilor interzise. Mirare, nostalgie dupa lumile de dincolo de aceste timpuri, oboseala dupa lupta neincetata cu gravitatia, tipatul altor suflete, iesite si ele din matca, caci pe toate le chinuie omniprezenta axioma a alegerii. Teribil, nivelul ei de abstractizare, teribil fiind si impactul modului in care o manevram adaugand dimensiuni noi respiratiei sufletului. Sufletul are propria lui respiratie. Gandurile sunt respiratia sufletului. Cu cat mai frumoase, cu atat mai sanatoasa este respiratia sufletului. In mintea mea, a fost o vreme in care respiratia sufletului luase lumea in stapanire. Acela a fost momentul prielnic pentru incercarea unei terapii orientata pe axioma alegerii. Omul, ramas singur cu infinitul. Incotro sa-si indrepte el aburul respiratiei? Catre inalturi? Doar daca timpul a inceput sa dea semne de dilatare. Catre miracolul firii? Cat mai mult cu putinta. Niciodata omul nu va intelege pana la capat miracolul firii. Pentru ca sufletul lui ramane, ascultator, in matca. Matca obisnuintelor. Matca nazuintelor fara orizont. Matca in care orizontul este obligat sa ia forma nazuintelor. Matca timpului care curge, necercetat si neinteles. Sufletul omului, invins aprioric in batalia cu eternitatea, elaboreaza scenarii in care haosul universului isi gaseste in el un punct de convergenta. Temporar, dar de o stralucire neegalata. Gandurile nu mai au timp de somn. Sufletul a invatat sa iasa din matca. Sfidand temuta lege a gravitatiei, insotit de surasul subiectiv al cuvintelor, sufletul pluteste a uitare de timp pe deasupra uscatului, care a ajuns sa traiasca in armonie cu zbuciumata lume a apelor.
|