Prietenia... 12 Noimebrie 2009
Datoram inimii sau ratiunii bucuria de a respira parfumul prieteniei? Nu cunosc raspunsul. Stiu doar ca sentimentul prieteniei este atat de puternic incat umple cu substanta lui inefabila prapastiile cascate de ratiune intre oameni. Si astfel, a darui devine sinonim cu a primi. Intr-o astfel de lume, va asigur, nu mai conteaza, decat biologic, scurgerea timpului. Trebuie sa urci numeroasele trepte ale cunoasterii pentru a intelege frumusetea prieteniei? Intr-o oarecare masura, da. Caci fara a avea acces la marile intelesuri ale universului, niciodata nu vom intelege exact importanta gesturilor marunte ale semenilor. Si nu vom avea puterea de a pune grija pentru noi insine in spatele grijii de a ramane singuri printre comorile adunate. Cine are prieteni, este mai puternic. Caci el va urca muntele fara sa simta ofensa gravitatiei. Manat de o curiozitate greu de exprimat in cuvinte. Energia se intalneste astfel cu substanta si spiritul. Se intampla rar, dar lumina unei astfel de intamplari poate invinge definitiv intunericul. Condamnati sa respiram aerul sacadat al clipelor, simtim, in sfarsit, puterea tamaduitoare a elixirelor vesniciei. Omul se desprinde din el insusi pentru a ateriza, lin, in lumea invariantelor: mersul neintrerupt al stelelor, miracolul calatoriei de la umila samanta catre frumusetea orgolioasa a fructului, uluitoarea capacitate a cuvantului de a inmagazina atat efemerul cat si o parte din promisiunile vesniciei. Ne putem face din prietenie un zid impotriva rautatilor si a prostiei. In interiorul acestui zid, surasul poate fi cu adevarat liber, avand valoarea in sine, nu determinata de circumstante. In afara acestui zid ramane surasul, neimpartasit sau ghemuit in cotloanele neintelese ale sufletului. Ce stiu vremelnicii nostri conducători despre frumusetea si efectele terapeutice ale prieteniei? Atat de putin incat faptele lor abia mai pot fi puse cap la cap in letopisetele nevazute ale istoriei.
|