Stam în vârful dealului
la taifas cu Cel ce nu-i.
Mă simţeam precum în rai.
Fără timpul care curge,
fără gânduri care umblă
alandala
prin susai.
Dar n-a fost aşa să fie.
Nici de leac,
nici veşnicie.
Norii s-au învolburat.
Tunete au lepădat.
şi din raiul meu ţâşniră
gânduri negre care zarva
neodihnei o porniră.
Doamne,
parcă m-ai lăsat
singur şi neterminat
la o margine de sat.
Doamne,
milă de-ai avea,
să mă ţii în casa ta,
să mă bucur când mă plouă
cu nedumeriri tăcute
precum boabele de rouă.
Doamne,
iartă-mă că strig,
după tine când mi-e frig
iar când soarele răsare
nu mai am nici o strigare.
Stam în vârful dealului
la taifas cu Cel ce nu-i.
Iar în vale,
ca-ntr-o ceaţă,
morţii se trezesc la viaţă,
pentru-o clipă
care zboară
pe deasupra lor,
precară.