Legamantul

Indurare, Doamne,

sunt prea slab pentru a tine

legamantul

facut intr-o zi de vara,

zi in care soarele mangaia,

echidistant,

toate proeminentele.

Am avut,

atunci,

sentimentul ca am ramas singur

in univers,

si imi dadea fiori

gandul ca istoria omului

ar putea sa aiba,

un nou inceput,

prin mine,

cantitate neglijabila

la scara infinitului.

Te-am invocat,

avand ca martori,

ciocarlii,

codobaturi,

popandai

si megalitii neluati in seama

de tacerea asurzitoare a piscului,

pe unde se spune ca tatarii au navalit.

Ce s-a intamplat dupa navala tatarilor,

nu se stie.

Piscul a ramas,

se parea,

pentru todeauna,

in stapanirea celor

care au avut vesnicia-n priviri

si,

obosind in razboaiele strambe cu timpul,

rand pe rand,

au murit.

Am umblat mult prin ceata cameleonica

a orizontului.

Mi-am inaltat,

adeseori,

privirea spre tine.

Mi se parea nedrept sa vad porumbeii zburand

catre inaltul cerului

in timp ce eu eram

sclavul gravitatiei.

Simteam imensitatea punctului tau de vedere

asupra frumosului,

adevarului

si echilibrelor de tot felul.

Ti-am cerut,

in gand,

sa-mi deschizi portile infinitului.

Nici macar odata

nu am avut

putere sa te chem in ajutor

ca un copil care isi marturiseste parintelui

suferinta si pacatul.

Stiam ca drumul pe care mergeam

este greu,

dar nu am avut putere sa te fac martor

al apasarilor gandului meu.

Mai tarziu,

am aflat ca David al izraelitilor

te-a facut martor,

pentru eternitate,

al gandului sau.

Stiu ca i-ai trecut cu vederea

slabiciunile

cat a fost viu.

Nu stiu, Doamne,

ce i-ai spus,

direct

sau prin interpusi,

cand a ajuns la poarta

bungaloului tau.

Nu te-am hulit.

Nu mi-a fost frica de tine.

Am vazut

cu ochii sufletului

larg deschisi

lucrarea ta.

Stiu ca sunt neinsemnat,

dar

gandul ca intr-o zi

ma vei privi in ochi

de la inaltimea zborului unui vultur

m-ar intari.

Si,

poate ca voi invata,

in sfarsit,

sa respir

fara sa uit legamantul.

2 comentarii la „Legamantul”

  1. Draga Dorine,
    Iti multumesc pentru ca m-ai incantat cu slovele tale din raspuns!
    Eu cred ca fiecare dintre noi se naste printr-un si pentr-un legamant, dar in majoritatea cazurilor, acesta este efemer.
    Doar tu, inarmat cu setul de dalti al literelor, cioplesti filozofic cuvintele legamantului tau in staca eternitati.
    Da-mi voie sa marturisesc,prin modesta mea intelegere, ca ca prin legamantul tau devii anticonformist, axioma a singuratatii.
    Din insolite motive nu pot sa-mi fac cont de email. Te rog sa ma cauti pe chess.com, Emil Reg (tatuca), jucand sah, putem depana amintiri in liniste.
    Al tau zornic,
    E .R.

    1. Draga Emile,

      Nu trebuie sa ma ridici prea tare in slavi pentru ca ma apuca ameteala.

      Singuratatea nu este dusmanul meu cel mai mare, pentru ca nu traiesc in padure sau in desert.
      Felul complicat in care a fost gandit omul, aici este motivul meu principal de neliniste.
      Pe masura ce trece timpul, mintea omului devine tot mai selectiva. Adica incepe sa fie mofturoasa.
      Probabil ca nu fac exceptie.

      Nu vreau sa te amagesc. Nu sunt inca pregatit sa imi fac cont pe chess.com. Am inca mult de lucru la facultate, cu studentii, despre care macar am aflat ca sunt din alta lume decat mine. Dar nu au nici o vina.
      Asa ca, ne vom multumi cu putinul oferit de blogul meu plin de aiureli.

      Sa ai o seara buna!

      D.B.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *