Privind
in zare
lumea pare bine intocmita.
Soare,
cer senin
drumuri adormite,
mai putin cel pe care merg
carele
la intalnirea cu moara.
Spac! Spac! Spac!
Se aude tusea neobosita a morii,
un fel de bucium
care ii spune lui Dumnezeu
ca nu au murit inca
toti oamenii.
Am plecat de acasa
spunandu-i tatalui meu
ca invatatorul
mi-a cerut sa desenez,
pentru ziua de maine,
o clipa
din viata dezordonata a satului.
Incercasem sa desenez clipa
ascultand forfota ulitei,
furisat pe un scaun
uitat de rudele mele
pe prispa.
Am inteles ca nu sunt pregatit
sa aud clipa
furisandu-si pasii pe ulita.
De aceea,
am urcat
marele deal
de dincolo de clipocitul sarat
al diminetii,
si cand am ajuns in varful lui
am inceput sa vad clipa.
Am inchis ochii
si
brusc
am inteles
ca zborul
este in puterea celor care au invatat
sa-si odihneasca gandul
in puf
si parfumuri de clipa.