Sufletul omului
orbecaind in calea furtunilor
privind pe furis la spectacolul lumii
fara bariere de spatiu si timp
mereu aplecat asupra lucrurilor neinsemnate
unele avand radacini adanci
in vechile plasmuiri ale eternitatii
altele asemenea frunzelor care mor
de singuratate
nu exista popas pentru cel care a uitat
cuvintele parintilor
si bucuria de a privi chipul inveselit al diminetilor.