TOATE TREC

Am urcat
pe scara vieții
și-am zburat
precum sticleții.

Am cântat
în miez de zi
și la ora 
dimineții.

De-ajungeam
aiurea-n cosmos
îi tăiam moțul 
tristeții.

Mi-ar fi fost 
cântul mai iute
decât șuierul 
săgeții.

Iată merg din nou 
pe dealuri
nu mai recunosc 
scaieții.

Pe răzoare
toți salcâmii
dau în floare
bombănind
ca precupeții.

Stau destul
printre cuvinte
să le văd
cum fac mătănii
la icoana frumuseții. 

Toate trec
și-n urmă praful
se așterne
peste gânduri
și astupă 
scara vieții.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *