În șareta ei glumeață printre plopii resemnării a trecut o dimineață avea părul lung bălai și în păr șuvoi de raze adierea lor de rai m-a făcut să dau uitării toată zarva rătăcirii gândului în slujba zării felurite ipostaze îmi hurducă ochi și vise mult deșert puține oaze m-am oprit la poarta firii respirând ce se mai poate și bând zațul nemuririi cu parfum de stele stinse între mine și Cuvântul ce adesea plânsu-mi-se sunt nimic și sunt de toate subjugat de hărmălaia miliardelor de șoapte te-ai trezit să-ți ari pământul ai venit bătrân acasă lepădând-ți legământul de-a ajunge-n Himalaia să privești măcar o clipă cum adoarme-n zări văpaia...