Mai acum o săptămână am visat că sunt pe Lună eram obosit se pare de distanța mult prea mare dintre satul meu cu dealuri și străina ce veghează ale adormirii maluri prin nisipul cam prea fin pentru ochiul meu senin îmi târam picioarele foarte iute soarele din nisip țâșneau de toate aur ceasuri mărci selecte uneori și diamante eram singur și în zare doar o ceață și un fel de vânt ce toarce din fuiorul ei răcoare mare întâmplare mare nu știam de ce mă doare rațiunea când nisipul colcăia de chihlimbare ea săraca studiase înaintea mea contextul și-a dedus că nu se poate invoca din nou pretextul că am fost răpit în fine ziua în amiaza mare de pe ulița în care eram singur dojenindu-mi mintea ce dorea să zboare ca urmare ajunsesem zdrențuit în acest tărâm pierit am ajuns dar n-ar strica dacă totuși aș afla cum de ce și mai ales sunt aievea eu pe Lună sau m-am rătăcit de matcă de prea mult consum de stres deodată om cu chipul luminat și fără glas apăru plutind din ceață se opri privind prin mine și-mi transmise telepatic c-a venit cu gânduri bune și cu poftă de taifas căci în centrul de putere unde timpul nu există toți s-au ferecat în case super mega unduioase și privesc dormind gâlceava gândurilor năzuroase ce cutreieră pământul însuși Dumnezeu săracul îmi dăduse întâlnire să mă-ntrebe cum îmi merge cu Măria Sa Cuvântul a căzut cerul pe mine am simțit că mă evapor asurzit de avalanșa de interogări divine ei ia spune cum mai merge evoluția pe Terra tot războaie tot hoție tot minciună și suspine eu v-am învățat de bine Însuși Fiul Meu pe cruce s-a rugat plângând de Mine să amân apocalipsa până când sătul de Sine omul pocăi-su-mi-sa te-am chemat îmi vine greu ce folos că-s Dumnezeu să te-ntreb de ce-ai plecat către locuri reci și false fără să mă fi-ntrebat după tine mulți pieiră când văzură cum se schimbă toate rosturile-n sat știu Atotputernice dar ce pot să fac tot omul se visează împărat sunt mai slab decât mi-e voia și mai iute ca muștarul când mă zgândără nevoia toată lumea Te-a uitat nimeni nu se mai închină la intrarea sau ieșirea dintr-un sat toți sunt singuri au palate dar izvorul bucuriei pentru fiecare clipă le-a secat Adevărul greu de dus unde l-a dorit Iisus eu aș vrea dar nu mai pot nu există zi în care să nu am o supărare deși știu că toate-s date omului să se întoarcă cu smerenia mai tare la ieșirea din strâmtoare dacă tot ne-am întâlnit vreau să-ți spun ce dor îmi este de puterea mea de-a trece printre clipe nesmintit și să știi că eu pe Tine benevol nu Te-am hulit măi copile nu există rai niciunde dacă omul nu se-ntreabă când se uită în oglindă cum de încă n-am murit!
Visez uneori ca am plecat la stele. Visez ca Tu citesti ce scriu in gand pe blogul Tau. Dar Tu nu-mi vezi cuvintele caci dispar in neant!
Emil.
Bine ca esti viu.
Am crezut ca te-a rapus carcalacul.
Bun venit si mai da cate un beep!!!!
Salutare!
D.Bocu
Si mie mi-a placut mult „Visul” dar acum m- a distrat chestiunea cu „carcalacul” .
Am zambit cu gura pana la urechi !