Nunta lui Nicolae al Margaretei înveselise colțul de sat în care visam în surdină să fiu împărat brazii împodobiți atârnau pe gardurile obosite porțile erau larg deschise către Dumnezeu lăutarii cântau ca niște nebuni puhoiului de oameni dezlănțuit până și tatăl meu o învârtea pe mama în centrul dansului oarecum stingherit Domnule cum s-a ajuns atât de departe mă întrebam privind încleștarea clipei cu iluzia omului simplu de a respira sămânță de infinit Aș fi vrut să plutesc pe deasupra acestor chipuri care știau să se bucure de timpul care le-a mai rămas până la asfințit m-am trezit deodată lângă prietenul meu întors din război fără picioare care văzându-mă s-a înveselit ia prâsle-o un bulz cu flori de porumb strânse buchet cu o pastă de zahăr și în miere de tei tăvălit privește-i parcă sunt din altă lume au uitat de sfinți au uitat de crîșmă au uitat de nopțile pline de umbre în care tinerețea celor de ieri a murit mă duc să aduc o mână de fân calului Dumitale aici năpustit ... astfel erau zilele mele atunci când eram în Grădina Domnului proaspăt sosit.