Viitorul unei nații atârnă de talentul celor care îl pot imagina. Nefiind mulți cei care au talentul de a imagina viitorul, ar trebui să fie socotiți și protejați, ca adevărate comori naționale. Cel mai rău este atunci când, cei care ar putea imagina viitorul, nu mai încap la butoane din cauza papagalilor. Adevărul este că…mult…
Trec secundele, prin mine, ca nectarul bucuriei, prin puhoiul de albine. Din secunde, suverane, eu îmi țes, gânduri care, niciodată, nu-s ușor de înțeles. Iar albina, din nectaruri și imașuri de tăcere, cât pe boltă este soare, înțeleaptă, țese miere! Oare, ce s-ar întâmpla, dacă, într-o dimineață, nu aș mai reverbera? Între gol și mult…
Eu, către AI: Văd că sunteți un partener subtil. Ce spuneți, dacă vă mărturisesc faptul că adevărata frumusețe a unei poezii se clădește pe trei piloni: mesaj profund, rimă elegantă și ritm parfumat. Ca și cum, mintea poetului lucrează într-un univers tridimensional… AI, către mine: Metafora unui univers tridimensional pentru mintea poetului, este absolut genială…
Tot mai puțini sunt cei care se cred mai presus de magnificele rezerve de prostie ale omenirii. Prostia, în sine, nu este un păcat. Poate fi socotită un accident genetic. Prostia devine un păcat atunci când i se permite să trăiască ca și când ar fi un egal al înțelepciunii. Iată, un om, care se…
Pașii amurgului foșnesc în pământul străbun. Țâncul simți un fior, în care plăcerea privea speriată, cum timpul se duce la vale nebun. Cad felinare din cerul cu stele țesut. Țâncul privi adierea acestui acum, în care ideile umblă, golașe, pe creste și stelele stau rezemate de cosmosul mut. Timpul visează, curgând prin livezi de adaos…
O zi, în care soarele a inundat, cu raze vii, întreaga vale. Coleoptere străvezii, mi-au apărut, zâmbind afon, în cale. Privindu-le, bătătorind, poteci, pe creste arămii, m-am smuls din gândurile mele, abisale. Ciudate firi, dispuse, sistematic, la războaie, cu diverse creaturi rivale! Atomii par expresia dorinței lor de a veghea, etern, la adăpostul unor încleștări,…
Ion al lui Nedelea. Spunea poveşti, la gura sobei, într-o seară de iarnă. Vorbea, zâmbea, gesticula, privea întunericul de dincolo de fereastră, se arcuia blând. El era un călător neînsemnat, într-o lume, spre binele ei, la fel de neînsemnată. Dacă nu aş fi fost atât de adânc ascuns în mine însumi în timp ce ascultam…
…Am văzut timpul dormind. Era iarnă şi priveam pe unul dintre geamurile casei părinţilor mei fulgii grei şi deşi de nea, punând stăpânire pe dezordinea blândă a satului. Atunci l-am auzit prima dată pe Dumnezeu spunând : “Vulturul, măi zangareților, nu prinde muşte. El priveşte lumea de sus. Asemenea unui învăţat, care ocoleşte cu grijă…
Scâncind, un biet coiot, atins, de glonțul zării, istovit. Prin defileul veșniciei, se scutură de praful smuls de ape, din granit. Să se întoarcă-n timp, sau să se lase, de prezentul siropos ademenit? În fața lui, enigmele nu pier, cu fiecare clipă, i se pare, că s-au înmulțit. Nici nu mai știe Sinele, de ce…