Să nu te plângi, de semeni vânt, când sufletul, ascuns de vorbe, se va trezi, fără veșmânt, în gura celor care își prepară hrana, din episoade oarbe de furtună. De răutatea vorbelor, ce ies nervoase din cuvânt, tu n-ai fi fost ajuns, lăsând, substanța lor precară, în seama unui înțelept sau sfânt, ei, singuri știu…
Mi-e dor să merg, ca un năuc, s-ascult cântând, pe deal, un cuc. Prin praful uliței, zâmbind, de veșnicie, aburind. Eram un nimeni, și-aș fi vrut, în mine, să fi încăput. Singurătăți, și toate cele, pe care, vesel, le-am pierdut. Mi-e dor de tine, biet salcâm, când mă vegheai, pe caldarâm. Când din văzduh, potop…
Să trec zâmbind, prin colbul zării, târându-mi visele, mirat, prin silogismele uitării, de nostalgii resuscitat. Aș vrea să evadez, din mine, cu nici un strai înveșmântat, să văd fotoni mustind de bine, în care timpul doarme beat. Să fiu, ca fumul care iese, din horn, la ceas de înserat și din alaiul clipei țese, covor…
Începuturile se pierd în mlaștinile uitării. Prezentul ne scapă, fără contenire, printre degete. Viitorul așteaptă să fie descoperit, nu ni se descoperă de bunăvoie. Acesta este universul în care omul umblă, buimac, după o fărâmă de fericire. Creatorul i-a dat omului toate uneltele de trebuință, pentru a escalada muntele, de unde poate privi, relaxat, lumea…
Ieși musca la arat, pe pământul dezghețat, bucuroasă, cum n-a fost, în al hibernării rost. Dup’-atâta frig anost, a ieșit din adăpost, ca să ia cu trompa sa, din țărână, tot ce vrea. Toți o surghiunesc, dar nu-i, mare spaimă, nimănui, Dumnezeu i-a hărăzit, hrană, tot ce-i putrezit. Sper că toți ați observat, cât de…
Azi, în zori, vorbind cu zarea, a venit, pâș-pâș, răcoarea, la ureche mi-a șoptit, vrei, nu vrei, eu am sosit. Te mai las, cu zarea ta, să tăifăsuiești cu ea, săptămâni, vreo două trei și revin, la strugurei. Soarele, sosește-ndată, fruntea ta, îngândurată, va primi, discret, din nou, dansul razelor, cadou.
Șareta lui trecea în goană, lăsând în urma ei o dâră, de veșnicie galantoană, având în lutul blând armură. Plesnea, cu biciul rumen, zarea și mângâia a iepei crupă, în roți se-nșuruba uitarea, secundelor ce se întrupă. Apar și eu, furat de gândul, de a avea un cuib în clipă și așteptam să-mi vină rândul,…
A venit canicula. Fără preaviz. Era datoria celor care ocupă înalte funcții în stat să pregătească țara pentru posibilele consecințe ale caniculei. Așa ceva…peste puterile lor. Pentru ei nu există decât ceea ce poate trece prin buzunarul lor. A avea viziune, a intui viitorul, a identifica din vreme primejdiile, a creiona scenarii de contracarare a…
Să răsune valea, când flăcăul ară, ostoindu-și jalea, multimilenară. Chiuind, să-și taie, cale prin furtună, zarea să o-ndoaie, clipelor cunună. Când va fi uitarea, peste el, tulpină, din senin, schimbarea, va rodi lumină. Cine să mai știe, că a fost o clipă, gândului sosie, nostalgiei, pipă? A murit, privindu-și, zarea răstignită, sinele-i, plângându-și, carma obosită.
Lumea, îmi pare-a fi, altcum decât a fost, când eu eram copil, sărac, naiv precum un fluture, zburând printre fotonii rătăciți, în al secundelor fugare, avanpost. În fața gândurilor mele, mă spovedeam, eu, insul oarecare, fără rost, mă agățam de țurțurii, sosiți în miez de noapte, la întâlnirea dintre crivățul uitării și aburul beției unui…