Monoidul

Doar alb si negru

mai am in sufletul meu

din vremea in care,

rasarind maiestuos,

soarele imi povestea:

„Aici este linia care separa

schimbarea fara sfarsit a lucrurilor

de surasul incordat al invariantilor.

In lumea ta

nu exista ferestre deschise

catre promisiunile infinitului

iar noptile s-au ratacit

de larma surda a stelelor

si nu mai stiu savura

taraitul neobosit al greierilor.

Vei ajunge asemenea unui monoid.

Fiecare doua ganduri ale duhului tau

se vor intalni

pentru a zamisli alte ganduri

din interiorul duhului tau.

Atractia ta

pentru aceasta infirmitate a monoidului

te va ajuta sa intelegi ca singuratatea

este privirea unui om

in care timpul

a inceput sa mearga de-a-ndaratelea.”

Simteam apasarea liniei care separa

schimbarea fara sfarsit a lucrurilor

de surasul incordat al invariantilor.

As fi vrut sa ma las purtat de chemarile ei,

fara sa stiu ca monoidul

isi facea salas adanc in sufletul meu.

In timp ce urcam pe muntele timpului

ape limpezi sau involburate

sapau albii frumoase

in umarul mut al pamantului.

Cine sunt euuuuu?

Incotro ma grabesc?

Eu sunt

cel ce a fost alungat din gradina raiului

pentru ca am cutezat

sa port in ranita duhului meu

singuratatea monoidului.

 

 

Ridica-ti privirea, suflete…

Fratelui meu…Filias…

 

Cuvintele,

doar ele ne vor pastra vie amintirea

intr-o astfel de lume.

La granita dintre suras si amaraciune,

oamenii au uitat de micile bucurii ale vietii.

Gandurile,

apasatoare,

sunt ca niste razboinici care au pornit la atac

impotriva orizontului.

Acel orizont de ale carui promisiuni

se leaga involburarile clipelor.

Ridica-ti privirea,

suflete,

este pacat sa privesti cu neincredere in tine,

cat timp soarele nu a incetat sa fie

prietenul tau,

calauza ta printre minunile invalmasite ale infinitului.

 

Nu mai este timp in stele…

Nu mai este timp in stele.

Timp pe care sa-l aduca

nostalgia in cismele

si-n parfum de micsunele.

Doamne,

rupe-s-ar de mine

gandurile razletite.

Dor de mama,

dor de tata,

dor de frate

…si deasupra lor se-aduna

multe zile insorite

peste care noaptea vine…

duce-te-ai in vant peline

cu amarul tau ca fierea

si cu frunze zdrentuite!

Plang si rad

de nu mai stie

bunul Dumnezeu sa-mi tie

ochiul treaz in cautarea

unui dram de bucurie.

Ce sa fac?

Sunt viu?

Sau,

poate,

sunt un puf de papadie!

Soare, muguri si tacere

Nu e grau fara neghina.

Nu-i suras ce nu suspina.

Nu-i iubire fara sete

de-ntuneric si lumina.

 

Au ramas in urma toate

in rugina ferecate.

Nici un chiot nu se-aude.

Dealurile dorm uitate.

 

Si de-atata dor de tine

nu mai vad in zare bine.

Infinitul nu mai are

nici un punct ascuns in mine.

 

Sunt si nu-s, dar cine stie

daca pacla asta vie

va aduce primavara

si un strop de vesnicie.

 

Soare, muguri si tacere

duhul inimii ii cere.

Alta lume se ridica

peste lumea care piere.

 

 

Straine

Ai fi vrut sa fie timpul vietii tale nesfarsit?

Si launtrul tau sa fie ca un buncar parasit?

La ce bun sa vezi cum zarea,

ca o functie de clipa,

isi determina culoarea

si doar frigul dintre stele

te asteapta cand se lasa

soarele spre asfintit?

Mergi pe ulita pustie

bucurandu-te,

badie!

Cat mai trec fiori prin tine,

universul te include

ca pe-un punct din care totul

pare altfel decat este

pentru eul fara margini

universul tau,

straine.

Floarea de margaritar

Floarea de margaritar,

un soldat pe care lumea

l-a uitat plangandu-si clipa

pe o piatra de hotar.

Orizontul.

Departarea.

Gandul vesel stand in soare

si-n parfum de inviere

a pamantului hoinar.

Urca visele din mine

pe carari

pe care apa timpului le-a rupt din sine.

Parc-as fi intr-un altar,

singur cuc,

privind cum rade

floarea de margaritar.

Omul

Omul

este umbra

gandurilor sale.

Unde-i bucurie,

raurile vietii

au si punti

spre jale.

Mi-as dori sa fie

clipa

vesnicie.

Ascultand tacerea

gandurilor mele,

uit mereu de clipa

si visez ca umblu,

ratacit,

pe cerul

decorat cu stele.

Omul

este umbra

gandurilor sale.

In nisip

sau piatra

el isi taie cale.

Iar un strop de roua

de-l va rupe-n doua,

cucuveaua,

buha

si vre-un caine,

doctor in tarziu de noapte,

ii va plange,

poate,

gandurile moarte.

Omul

este umbra

gandurilor sale.

In scripturi zidite,

cele abisale.

La apus de soare,

cand surasul moare,

toate curg la vale.

Si ramane omul,

singur,

in povestea

ratacirii sale.

 

O minune trecătoare

Plânge dorul

printre stele

şi mă doare amintirea

tatălui şi-a mamei mele.

Am tot zis că n-oi mai scrie,

prea sătul de nemurirea

ce aşteaptă să-i pun aripi

din cerneală şi hărtie.

Am parfum de sfâşiere

în adâncurile mele

şi mă doare de mă seacă

amintirea tatălui

şi-amintirea mamei mele.

Doamne,

ştiu că viaţa este

o minune trecătoare

dar nu pot să-mi uit părinţii,

amintirea lor mă doare.

 

Aerul si cuvintele

Cuvintele.

Numai bune de ascuns adevarul,

tristetea

si infinitul.

Aerul.

Balsamul tacut al respiratiei.

Si al singuratatii.

Sunt aici

fara sa stiu de ce.

Ca o balena

esuata pe o plaja pustie.

Nimeni nu are timp sa imi asculte surasul.

Nimeni nu are timp sa-mi adulmece gandul.

Reflectand orizontul

cuvintele trag

molesite

la somn.

Iar aerul,

rupt de tarii,

prin tarana si ierburi fosneste.

 

 

Ce inseamna o tara frumoasa?…

O mare cu apa limpede

in care delfinii inoata

de parca ar fi singuri pe lume.

O campie

mangaiata de pletele verzi ale graului

si de trilul sfasietor al ciocarliei.

Un deal

la poalele caruia copii dorm

uitati de parinti

dar vegheati de razele bland arcuite

ale soarelui.

Un munte

de pe crestele caruia

putem respira neastamparul norilor.

Un cer ale carui stele

se plimba noaptea pe uliti,

printre visele celor care dorm,

departe de frigul fara hotare al universului.

CorK Razvan 6 DECEMBRIE 2010 067

De ce amintirile sunt mai puternice decat monotonia prezentului si himerele viitorului…

Ceea ce numim astazi amintire a fost candva intamplare traita cu intensitate. Intamplarile sunt vii nu neaparat pentru ca sunt ghidate de o idee geniala. Majoritatea oamenilor sunt partasi la intamplari in care energia lor trupeasca si sufleteasca a putut sa faca eruptie fara nici o ingradire. Chiar si intr-o lume saracacioasa, daca se aduna suficiente ingrediente, intamplarile traite astazi vor lasa urme pe care maine le vom asocia cu nostalgia amintirilor. Amintirile sunt materia prima a nostalgiilor de tot felul. Nu putem avea nostalgii daca am uitat toate intamplarile prin care am trecut in viata.
Prezentul ne ocupa pana la refuz agenda, contribuind din plin la amplificarea si supradimensionarea amintirilor.
Viitorul este obsesia copilariei si a adolescentei. O obsesie care are rolul de a-l ajuta pe om sa se defineasca cat mai expresiv in raport cu societatea, de care omul se simte foarte dependent in copilarie si in adolescenta.
Pe masura ce inainteaza in varsta, omul intelege ca deplina lui valoare nu poate fi data la iveala decat apropiindu-se de resorturile singuratatii. Scufundarea individului in societate inseamna anularea celui mai important izvor al frumusetii spirituale a individului: unicitatea modului in care percepe, interpreteaza si extrapoleaza zgomotul infinitului.

2013-04-28 19.07.47

 

Prima ninsoare

A sosit prima ninsoare. Natura isi respecta promisiunile. Si, mai ales, isi pastreaza calmul. Echilibrele care o definesc sunt mult mai fiabile si mai profunde. Natura nu varsa lacrimi. Nici de bucurie. Nici de tristete. Natura este gazda tuturor vietuitoarelor si plantelor care isi desira ghemul singuratatii osciland intre agonie si extaz. Din cand in cand, lupii dau iama pe la stanile ciobanilor. Lupii nu pornesc razboaie de cotropire a stanilor. Omul…este mult mai rau decat lupul. Dar, tot asa de bine: Homo sacra res homini.
Bietul om! Arareori isi vede lungul nasului. Rupt de oboseala inclestarilor cu ideile lui inrobitoare moare,dupa socoteala lui, intotdeauna prea devreme.
Ar fi putut sa se bucure, mai mult si mai des, de miracolul vietii daca nu ar fi uitat de inceputuri. Si de sarbatorile frumoase care il ajutau sa uite de supararile inchipuite de el insusi.