Omul

Omul

este umbra

gandurilor sale.

Unde-i bucurie,

raurile vietii

au si punti

spre jale.

Mi-as dori sa fie

clipa

vesnicie.

Ascultand tacerea

gandurilor mele,

uit mereu de clipa

si visez ca umblu,

ratacit,

pe cerul

decorat cu stele.

Omul

este umbra

gandurilor sale.

In nisip

sau piatra

el isi taie cale.

Iar un strop de roua

de-l va rupe-n doua,

cucuveaua,

buha

si vre-un caine,

doctor in tarziu de noapte,

ii va plange,

poate,

gandurile moarte.

Omul

este umbra

gandurilor sale.

In scripturi zidite,

cele abisale.

La apus de soare,

cand surasul moare,

toate curg la vale.

Si ramane omul,

singur,

in povestea

ratacirii sale.

 

O minune trecătoare

Plânge dorul

printre stele

şi mă doare amintirea

tatălui şi-a mamei mele.

Am tot zis că n-oi mai scrie,

prea sătul de nemurirea

ce aşteaptă să-i pun aripi

din cerneală şi hărtie.

Am parfum de sfâşiere

în adâncurile mele

şi mă doare de mă seacă

amintirea tatălui

şi-amintirea mamei mele.

Doamne,

ştiu că viaţa este

o minune trecătoare

dar nu pot să-mi uit părinţii,

amintirea lor mă doare.

 

Aerul si cuvintele

Cuvintele.

Numai bune de ascuns adevarul,

tristetea

si infinitul.

Aerul.

Balsamul tacut al respiratiei.

Si al singuratatii.

Sunt aici

fara sa stiu de ce.

Ca o balena

esuata pe o plaja pustie.

Nimeni nu are timp sa imi asculte surasul.

Nimeni nu are timp sa-mi adulmece gandul.

Reflectand orizontul

cuvintele trag

molesite

la somn.

Iar aerul,

rupt de tarii,

prin tarana si ierburi fosneste.

 

 

Ce inseamna o tara frumoasa?…

O mare cu apa limpede

in care delfinii inoata

de parca ar fi singuri pe lume.

O campie

mangaiata de pletele verzi ale graului

si de trilul sfasietor al ciocarliei.

Un deal

la poalele caruia copii dorm

uitati de parinti

dar vegheati de razele bland arcuite

ale soarelui.

Un munte

de pe crestele caruia

putem respira neastamparul norilor.

Un cer ale carui stele

se plimba noaptea pe uliti,

printre visele celor care dorm,

departe de frigul fara hotare al universului.

CorK Razvan 6 DECEMBRIE 2010 067

De ce amintirile sunt mai puternice decat monotonia prezentului si himerele viitorului…

Ceea ce numim astazi amintire a fost candva intamplare traita cu intensitate. Intamplarile sunt vii nu neaparat pentru ca sunt ghidate de o idee geniala. Majoritatea oamenilor sunt partasi la intamplari in care energia lor trupeasca si sufleteasca a putut sa faca eruptie fara nici o ingradire. Chiar si intr-o lume saracacioasa, daca se aduna suficiente ingrediente, intamplarile traite astazi vor lasa urme pe care maine le vom asocia cu nostalgia amintirilor. Amintirile sunt materia prima a nostalgiilor de tot felul. Nu putem avea nostalgii daca am uitat toate intamplarile prin care am trecut in viata.
Prezentul ne ocupa pana la refuz agenda, contribuind din plin la amplificarea si supradimensionarea amintirilor.
Viitorul este obsesia copilariei si a adolescentei. O obsesie care are rolul de a-l ajuta pe om sa se defineasca cat mai expresiv in raport cu societatea, de care omul se simte foarte dependent in copilarie si in adolescenta.
Pe masura ce inainteaza in varsta, omul intelege ca deplina lui valoare nu poate fi data la iveala decat apropiindu-se de resorturile singuratatii. Scufundarea individului in societate inseamna anularea celui mai important izvor al frumusetii spirituale a individului: unicitatea modului in care percepe, interpreteaza si extrapoleaza zgomotul infinitului.

2013-04-28 19.07.47

 

Prima ninsoare

A sosit prima ninsoare. Natura isi respecta promisiunile. Si, mai ales, isi pastreaza calmul. Echilibrele care o definesc sunt mult mai fiabile si mai profunde. Natura nu varsa lacrimi. Nici de bucurie. Nici de tristete. Natura este gazda tuturor vietuitoarelor si plantelor care isi desira ghemul singuratatii osciland intre agonie si extaz. Din cand in cand, lupii dau iama pe la stanile ciobanilor. Lupii nu pornesc razboaie de cotropire a stanilor. Omul…este mult mai rau decat lupul. Dar, tot asa de bine: Homo sacra res homini.
Bietul om! Arareori isi vede lungul nasului. Rupt de oboseala inclestarilor cu ideile lui inrobitoare moare,dupa socoteala lui, intotdeauna prea devreme.
Ar fi putut sa se bucure, mai mult si mai des, de miracolul vietii daca nu ar fi uitat de inceputuri. Si de sarbatorile frumoase care il ajutau sa uite de supararile inchipuite de el insusi.

Omul cufundat in el insusi

Fiecare om vede cat ii este dat sa vada. Daca nimeni nu l-a invatat sa priveasca rasaritul soarelui uitand de conflictele care pornesc de la atasamentul fata de lucrurile lipsite de reala insemnatate, omul trece prin viata ca un tren blindat printr-o gara inzapezita. Cine ne spune ce anume ne este ingaduit si ce nu? Sfiala permanenta ne poate ajuta sa evitam ridicolul unui gest care se napusteste peste bucuria aproapelui dupa ce a fost indelung mangaiat in incaperile chinuite ale orgoliului. Ce priveliste trista, omul cufundat in el insusi pentru a fi sigur ca o granita ferma il desparte de ceilalti. Omul si restul lumii.