Duhul altor vremuri

Salciile inmugurisera

iar merii inundasera livezile

cu miros de floare,

nemarginit.

Am deschis poarta ce dadea in curtea bunicilor,

si am trecut,

surazand,

pe langa acele repere

marunte

ale certitudinilor mele pamantesti.

Aveam in gand dealul

unde am visat mereu

sa ma intalnesc cu Dumnezeu.

Sa-i soptesc:

„Iata-ma,

sunt inca viu.

Sa nu te superi

daca am sa tac,

de parc-as fi o umbra in pustiu”.

Pe spinarea lenesa a ulitei

care ducea spre deal

paseam usor

ca un fulg

si de n-ar fi fost apasarea gandurilor

poate ca as fi zburat.

Ajuns acolo

unde mana omului

nu reusise

sa schilodeasca definitiv

opera Celui Preainalt si Mereu Nevazut,

aripile unui avant straniu,

de scolar fericit in banca lui tocita

si plina de amintiri,

m-au smuls

si m-au purtat pe deasupra livezilor ponosite.

Parca eram un carabus

in inima caruia timpul isi facuse cuib

uitand de goana fara sfarsit a celor din sat.

Satul

mangaiat de dangatul trist al clopotului

si de pacanitul neobosit al morilor

intru care Duhul altor vremuri

a binevoit.

Un comentariu la „Duhul altor vremuri”

  1. Draga Dorine,
    Citesc si recitesc Duhul altor vremuri, binevoit, dar pentru mine binevenit caci aceste clipe le traiesc atunci cand merg sa „hoinaresc” prin satul meu natal. Insa nu pot sa ma exprim asa cum o faci tu, ci raman mut in fata derularii pe un ecran a amintirilor copilariei.
    Emil,

Dă-i un răspuns lui Anonim Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *